top of page
Search

Un motiv în plus pentru divizarea obiectvelor mari

Cu câteva săptămâni în urmă i-am propus copilului meu (4 ani) să folosim un planificator similar celor SCRUM pentru a reuşi să ne organizăm şi să ne împărțim între activitățile noastre "de oameni mari" şi cele pe care vrea să le facem împreună (evident am împrumutat doar ideea planificatorului nu şi ideea sprinturilor, şedințelor etc). Deşi întotdeauna a avut independența în alegerea activităților, acum a devenit mai vizibilă pentru mine satisfacția pe care o are când realizează ceva; am observat că de multe ori odată ce a terminat ceva ce își propusese aleargă veselă la planificator să mute foița cu acea activitate la coloana de activități încheiate.

Vazând-o mi-am amintit inevitabil de fenomenul de adaptare hedonica documentat de diferite studii comportamentale. Acesta se referă la faptul că avem tendința de a ne adapta (mai devreme sau mai tarziu) la schimbările pozitive din viața noastră. Cu alte cuvinte, ne bucuram atunci când obținem ceva ce ne-am dorit foarte mult însa în timp această satisfacție se diminuează şi noul normal nu ne face cu nimic mai fericiți decât eram înainte.

Fie că ne dorim succes în a obține o casă nouă, o afacere nouă, un produs nou, dublarea cifrei de afaceri, o promovare, un salariu mai bun, recunoaştere într-un domeniu sau altceva este foarte posibil ca odată ce reușim aceste lucruri să nu resimțim decât o bucurie de scurtă durată.

Din acest punct de vedere este util să căutăm oportunități de a ne oferi mai multe satisfacții mici, să creăm o serie de obiective mici care să ne conducă către obiectivele noastre ambițioase. Acest lucru facilitează planificarea dar şi motivarea şi satisfacţia noastră şi a echipei. Ne oferă ocazia de a ne bucura de victoriile mici fără a pierde din atenție obiectivul mai mare pe care îl avem în vedere.

În context profesional, sunt diferite metodologii care facilitează acest lucru, incluzând SCRUM sau "Obiective şi Rezultate Cheie".


În context personal, depinde de noi să identificăm sub-obiectivele posibile pentru diferitele noastre ambiții.

3 views0 comments

Recent Posts

See All

There really is no such thing as financial risk.

Yes, being a CFA chartholder and a certified Risk Manager doesn't stop me from saying this. And here is why: there are humans beyond any numbers. If you consider the financials of a company, of a sect

Challenge

❓Do you want to join me on a challenge? (I had set this for myself too cause I find it healthy to do so often enough) ✅The challenge is simple: change your opinion about something. Except it's not th

Post: Blog2_Post
bottom of page